marți, 20 iunie 2017

Scoala de vara "Dezvoltarea Sistemelor Embedded" - Editia 2017


Pentru a IV-a vară consecutiv, Clubul Ingineresc Microlab organizează școala de vară


 "DEZVOLTAREA SISTEMELOR EMBEDDED 2017",

inițiind tinerii în acest domeniu, prin oferirea de sesiuni de training, lecții practice și workshopuri. Timp de o săptămînă, în perioada  3 - 7 iulie 2017, participanții vor fi ghidați de specialiști în domeniu, atât despre dezvoltarea  tehnică a sistemelor embedded cât și despre fazele unui astfel de proiect.

În cadrul școlii de vară participanții vor avea parte de lecții teoretice cît și lecții practice. Aceștia vor avea parte de un curs simplificat pentru începatori, interesați în domeniu, implicând cunoștințe elementare de programare. Participanții proiectului vor afla mai multe despre cum lucrează sistemele embedded  și la final vor avea ocazia să concureze cu mulți alți tineri, prin aplicarea în practică a cunoștințelor acumulate în controlul unui ROBOT.

Oricine este dornic de a învăța lucruri noi se poate înregistra la școala de vară. Înregistrarea și participarea în cadrul școlii este gratis.

Locul desfășurării evenimentului este centrul de excelență din domeniul TIC, Tekwill (Chisinau, Studentilor9/11)

Program orar: 9:00 - 17:00 cu pauze periodice.

Pentru a participa la Școala de Vară "Dezvoltarea Sistemelor Embedded 2017", completați formularul de participare : https://goo.gl/IjSBs2 pâna pe data de 30 Iunie.
Acceptarea va fi anunțată pe data de 1 Iulie.

Va asteptam cu drag la Școala de Vară!

Școala de vară este organizată cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Partenerii școlii de vară:  Universitatea Tehnică a Moldovei, compania AROBS Software și compania Continental Automotive România.